Reprezentăm competența și flexibilitatea.

Ne prezentăm

Povestea noastră

Extens GmbH a fost înfiinţată în 2017 şi îşi are sediul în Witten. Scopul iniţial al companiei era intermedierea de personal şi închirierea de personal de specialitate pentru diverse profesii şi industrie. În realitate a avut loc intermedierea de lăcătuşi şi electricieni, cu misiuni în cadrul activităţilor de montaj în ţară ţi străinătate.

 

În anul 2021, asociaţii iniţiali au predat compania în mâinile actualului director partener. Noul proprietar a dezvoltat rapid noi domenii de afaceri, de mare succes. Datorită obiectivelor dedicate şi cu suportul echipei sale, în prezent o mare parte a colaboratorilor noştri lucrează în domeniul logisticii şi în producţia de materii prime şi bunuri de investiţii.

 

Nu în ultimul rând, datorită ideilor diversificate şi a simţului pentru fezabil, avem un asemenea succes şi suntem apreciaţi de către clienţii noştri. Compania este în continuă creştere.

Amplasare optimă

Sediul firmei noastre se află în Witten, la marginea de sud-est a zonei Ruhr. Datorită acestei poziţionări favorabile putem efectua uşor vizite regulate la clienţi şi colaboratori. Astfel, susţinem bune relaţii cu clienţii şi o colaborare de durată de tip parteneriat.

Implicaţi desigur

Datorită calităţii de membru în Asociația agențiilor germane pentru ocuparea forței de muncă temporară, dorim să subliniem modul în care Extens percepe responsabilitatea faţă de colaboratorii săi. Relaţiile echitabile, salarizarea corectă şi siguranţa angajaţilor noştri garantează mulţumirea colaboratorilor şi implicit a clienţilor noştri.

Siguranţa angajaţilor este unul dintre principiile noastre directoare. Certificarea SCC dovedeşte că colaboratorii noştri beneficiază de o şcolarizare cuprinzătoare în domeniul protecţiei muncii.

Modul de lucru

1

Competenţă şi calitate

Colaboratorii noştri nu sunt doar motivaţi, dar sunt şi excelent calificaţi pentru sarcinile lor. Specialiştii noştri dispun de pregătirea şi experienţa de lucru necesară. Personalul nostru auxiliar angajat dispune de asemenea de experienţă profesională şi este pregătit special înainte de misiune.

2

Flexibilitate

Experienţa ne arată că repartizarea personalului trebuie proiectată adesea în mod flexibil. Astfel ne putem coordona în mod regulat privitor la numărul necesar de persoane şi implementarea colaboratorilor. Dacă aveţi nevoie de creşterea numărului de angajaţi, pe termen scurt sau planificat, Extens are soluţia: Putem să detaşăm colaboratori calificaţi într-un termen foarte scurt.

3

Încredere

Respectăm ceea ce convenim împreună. Planuri de implementare a personalului, deconturi şi procese organizatorice, toate în format transparent şi în acord cu cerinţele dumneavoastră. Puteţi avea încredere în Extens.

4

Service

Vă oferim cele mai bune servicii. Cu Extens puteţi avea siguranţa derulării bune a afacerilor cu colaboratorii noştri. Vă scutim de eforturi şi în cazul planificării şi administrării. Exprimaţi-vă dorinţele – rezolvăm cu plăcere temele pentru dumneavoastră.